La porțile Cerului, cuminte, harnică și bogată , toamna și-a deschis visteriile, așternându-ne la picioare, cu bucurie și smerenie, bogăția cu care a înzestrat-o Ziditorul. Toată e pentru noi! Ne copleșește dragostea Domnului dar, mai ales, ne îndeamnă la adâncă recunoștință: Cât de puțin facem noi pentru Dumnezeu față de cât face Dumnezeu pentru noi…! Iar ca să ne ostenim mai mult nevoie avem de dragoste, dar și de energie. Și cum frigul s-a instalat deja, iar organismul nostru cere „întăriri”, vă propunem în acest număr un articol „dulce” și plin de energie, despre miere, siropuri și gemul Nera Plant, produse naturiste ale Laboratorului „Sfinții Doctori fără de arginți” al Mănăstirii Nera.  

Știați că, în întreaga sa viață, o albină lucrătoare produce, în medie, 1-2 lingurițe de miere, cu multă osteneală? Și că, pentru a culege un singur borcan de miere (1 kg), albinuțele trebuie să viziteze 5 milioane de flori și să străbată o distanță egală cu ocolul pământului?

Numită și„medicamentul vieții”, căci are peste 400 de substanțe active, mierea naturală de albine este cel mai rapid și puternic energizant natural cunoscut. Ea crește acțiunea terapeutică a plantelor medicinale și a celorlalte produse apicole, fiind un „transportor” al efectelor acestora către celulele organismului. În plus, dăruiește preparatelor naturiste un gust deosebit de plăcut.

Aplicată extern, mierea s-a dovedit a fi un puternic cicatrizant și antiinflamator, ajutând la refacerea rapidă a ţesutului afectat.

Studiile recente arată că mierea contribuie și la creșterea hemoglobinei în sânge la copii (dacă aceștia sunt hrăniți cu lapte îndulcit cu miere). Cu siguranță, bunica cunoștea acest detaliu când ne răsfăța, înainte de culcare, îmbiindu-ne cu o cănuță de lapte aburind, dulce și cu miros de flori.

Protecția și însănătoșirea aparatului digestiv și genital

O plantă de mare ajutor în aproape toate problemele ce vizează sănătatea intimă a femeii este iarba – mare (Inula Helenium).  Aceasta conține substanțe care reglează activitatea hormonală și tratează cu rezultate foarte bune afecțiunile genitale, precum și simptomele neplăcute ale menopauzei. National Cancer Institute din SUA a studiat amănunțit inula, confirmându-i și proprietățile antitumorale. Cercetătorii recomandă femeilor care au cazuri de cancer mamar în familie să administreze profilactic rădăcină de inula, cel mai târziu de la intrarea în menopauză. Pulberea din rădăcina acestei plante este și un excelent remediu pentru tratarea afecțiunilor stomacului și ale intestinelor.

Mierea Nera Plant cu Inula tratează chisturile ovariene, hemoragiile uterine, stopează dezvoltarea fibromului uterin, ameliorează tulburările  ciclului menstrual și simptomele caracteristice menopauzei (bufeuri, insomnii, iritabilitate, nervozitate), dar și problemele digestive: diconfort gastric, enterocolită, gastrită, digestie lentă. Administrată dimineața, în puțin lapte dulce, acest produs are efecte vermifuge la copii.

Cum se consumă? Intern: 3-4 linguriţe/zi pentru copii şi 3-4 linguri/zi pentru adulţi, în cure de minimum 4-6 săptămâni.

Mierea Nera Plant cu tinctură de propolis este un excelent tonic imunitar cu numeroase valențe tămăduitoare. Ea ameliorează și tratează boli infecto-contagioase cu stări febrile (gripe, răceli), migrene, nevralgii, imunitate scăzută, hipercolesterolemie, ulcer gastro-duodenal, colite acute şi cronice, infecţii ale căilor urinare, inflamaţii ale ficatului, alergii. Studiile moderne privitoare la proprietăţile propolisului  i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite și 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.

Pătlagina și menta tonifică vocea şi reglează tranzitul intestinal

Bogate în principii active, siropurile Nera Plant sunt recomandate ca adjuvante în diverse afecțiuni. Ele pot fi folosite și în alimentaţia zilnică sănătoasă, ca băutură vitaminizantă şi energizantă. Ultimele  siropuri preparate de maicile de la Mănăstirea Nera sunt Siropul de pătlagină cu mentă, Siropul din muguri de brad cu ghimbir și Siropul de coacăze negre cu lămâie.

Siropul Nera Plant de pătlagină cu mentă este emolient, expectorant și răcoritor. El tratează stările inflamatorii ale tractului respirator (laringită, traheită, bronşită), tusea, răgușeala, astmul bronşic şi ameliorează simţitor senzaţia de greaţă. Preparatul purifică sângele de toxine şi viruşi, tonifică vocea şi reglează tranzitul intestinal.

Pătlagina ascunde în frunzele sale o mulţime de proprietăţi tămăduitoare, fiind indicată şi în tuberculoza pulmonară. Asupra sistemului digestiv, are efect antibiotic și cicatrizant, fiind una dintre cele mai sigure plante laxative, deoarece acţionează similar cu alimentele bogate în fibre. În plus, preparatele pe bază de pătlagină previn creşterea colesterolului şi scad tensiunea arterială.

Menta acționează ca vasodilatator al mucoasei nazale și ca antiinflamator la nivelul sinusurilor frontale. Fortifică sistemul nervos, redresează funcțiile stomacului și ajută la dezintoxicarea organismului prin diureza și transpirația pe care le produce. Mentolul are o acţiune antifermentativă și dezinfectantă, fiind indicat în reglarea tranzitului intestinal.

Mugurii de brad cu ghimbir – sursă de energie şi bucurie de a trăi

Un alt produs cu un spectru larg de acţiune este Siropul Nera Plant din muguri de brad cu ghimbir. Deosebit de gustos, aromat și ușor picant, acesta are acțiune expectorantă, antiseptică, sedativă și antireumatică, fiind indicat în viroze respiratorii, avitaminoze, demineralizare, anemie, migrene, astenie, stres, retenție de apă, dureri reumatice. Preparatul stimulează imunitatea la nivel rinofaringian, susţine funcţionarea normală a sistemului respirator, menţine sănătatea articulaţiilor şi fortifică organismul. Se recomadă îndeosebi copiilor firavi şi bolnăvicioşi, care nu se dezvoltă normal, în ciuda unei hrăniri corespunzătoare. În acest caz se administrează câte 1 linguriţă înaintea fiecărei mese principale, diluat în apă sau ceai.

Extractul din muguri de brad este utilizat ca expectorant, antiinflamator şi antiseptic în afecţiuni ale aparatului respirator. Are, de asemenea, o importantă acţiune remineralizantă, favorizând fixarea calciului în oase, stimulând producerea globulelor roşii şi creşterea în înălţime. Este foarte util în toate afecţiunile cronice, căci reechilibrarea minerală ajută organismul să depăşească blocajele în calea vindecării.

Ghimbirul este un adevărat izvor de substanțe cu efect terapeutic. Preparatele cu rădăcină de ghimbir sunt indicate în debutul răcelilor sau gripei. De asemenea, ele combat greața, migrenele și  tusea, ameliorează artrita și alte dureri de articulații și ajută la eliminarea toxinelor din organism.

Coacăzele negre întăresc imunitatea și  îmbunătățesc vederea

Siropul Nera Plant de coacăze negre cu lămâie regenerează şi tonifică organismul. El stimulează capacitatea intelectuală, previne accidentele vasculare, îmbunătățește circulația periferică defectuoasă, întărește sistemul imunitar. Este recomandat mai ales pentru imunitate scăzută, dificultăți de concentrare, eforturi intelectuale susținute, oboseală vizuală, miopie progresivă, stres, astenie, convalescență, anemie, inflamatii articulare.

 Coacăzele negre conțin aproximativ 150mg% vitamina C,  vitamine din complexul B, acizi organici, calciu, mangan, magneziu, fier, potasiu, fosfor, vitamina PP și fibre.

Potasiul stabilizează presiunea sanguină, vitamina C întărește sistemul imunitar, vitamina B6 este necesară pentru regenerarea celulelor cutanate, magneziul participă direct la transmiterea impulsurilor nervoase și la producția de energie, fierul este esențial pentru formarea globulelor roșii, fibrele previn constipația. Sinergismul dintre vitamina C şi antocianozide pe care acestea le conțin conferă coacăzelor negre proprietatea de a preveni accidentele vasculare şi de a mări acuitatea vizuală.

Siropurile Nera Plant sunt obţinute prin macerarea la rece a fructelor şi plantelor în zahăr invertit şi miere. Zahărul brun invertit realizează extragerea siropului prin macerare la rece şi conservă produsul, fiind o alternativă mai sănătoasă pentru organism. Zahărul conţine substanţa numită zaharoză, pe care organismul, pentru a o asimila, trebuie să o transforme în glucoză şi fructoză prin intermediul invertazei, o enzimă ce acţionează la nivelul intestinului subţire. Acest proces implică atât un consum mare de calciu (ceea ce poate duce în timp la decalcifieri, osteoporoză, tetanie, tulburări intestinale), cât şi riscul epuizării resurselor de invertază (cauză a intoleranţei alimentare şi asteniei). Avantajul zahărului  invertit este că, la nivelul lui, nu se mai regăseşte zaharoza, care creează mari probleme de asimilare, ci aceasta se scindeaza în două componente: glucoză şi fructoză, nemaifiind necesară solicitarea organismului, pe care o implică invertirea.

Cum se utilizează Siropurile Nera Plant? Intern: 3-4 linguriţe pe zi pentru copii şi 3-4 linguri pe zi pentru adulţi, diluat în apă sau ceai, în cure de 3-4 săptămâni.

Pentru că tuturor ne plac deserturile, le putem pregăti zilnic celor dragi „o linguriță de sănătate dulce”. Gemul Nera Plant de zmeură și aronia dă gust, savoare și vitamine rețetelor de prăjituri (cornulețe, rulade, croissante, etc.) și tuturor tipurilor de desert: cozonaci, gogoși, melcișori, plăcinte, clătite, vafe, gofre, budincilor cu griș, orez, mei, hrișcă sau paste. El este ideal pentru micul dejun, pe pâine integrală cu unt.

Știați că  fructele de aronia conţin de 15 ori mai multă vitamina C decât afinele? Ele sunt anticancerigene și detoxifiante, înviorează și cresc imunitatea. Acestea echilibrează metabolismul, scad nivelul hormonilor de stres, calmează şi întreţin buna dispoziţie. În plus, fructele de aronia previn pierderile de memorie (inclusiv Alzheimer-ul), pierderea echilibrului și a coordonării. Sățioasă și cu puține calorii, zmeura este o sursă remarcabilă de antioxidanți și fitonutrienți protectori împotriva bolilor cronice și degenerative.

*****

Iată, am prins puteri noi din puterea dăruită de Domnul naturii. Mâncăm mai sănătos, facem mișcare, dând și o mână de ajutor oricui, ne străduim să avem un program de viață echilibrat. Însă vigoarea trupului cere și tăria sufletului. Iar un suflet puternic se naște și crește la Picioarele lui Hristos, hrănit cât mai des cu dragostea Lui, cu Trupul și Sângele Lui. Pentru tot binele pe care puteam să-l facem și nu l-am făcut vom da răspuns. Dar dacă-L avem pe El, vom reuși să săvârșim și să înveșnicim toate faptele noastre cele bune.

Să fim oameni cu inițiativă, atenți la nevoile și durerile celor de lângă noi, oameni săritori, să fim oameni de nădejde! Încercați și veți vedea cât de mult veți primi: dar peste dar și har peste har. Să trăiți și să aveți bucurie!