Tinctură Nera Plant Detoxi-complex, 100ml

Preț cu TVA

16.00 lei

Cantitate

Depurativ sangvin

Complex natural cu concentrație mare de principii active.

Cum acționează?

  • Suport pentru eliminarea substanţelor toxice din organism.
  • Susţine drenarea normală a lichidelor corporale şi buna funcţionare a aparatului urinar.

Pentru ce se recomandă?

  • Afecțiuni ale aparatului digestiv, ale ficatului și bilei
  • Afecţiuni circulatorii (varice, hemoroizi)
  • Obezitate
  • Infecţii urinare
  • Helmintiaze

Ce ingrediente conține?

Coada-calului (Equisetum arvense), Coada-șoricelului (Achillea millefolium), Gălbenele (Calendula officinalis), Leurdă (Allium ursinum), părți aeriene de Merișor (Vaccinium  vitis-idaea), frunze de Mesteacăn (Betula verrucosa), părți aeriene și rădăcină de Păpădie (Taraxum officinale), Sânziene (Galium verum), inflorescențe de Soc (Sambucus nigra), Țintaură (Centaurium erythraea), Urzică (Urtica dioica) - 10%; alcool etilic max. 40% v/v.

Ce proprietăți are fiecare ingredient?

Socul este apreciat ca remediu natural datorită proprietăţilor terapeutice ale tuturor părţilor componente ale acestui arbust: frunzele (acţiune laxativă), florile (diuretice, sudorifice), fructele (vitaminizante, antinevralgice), scoarţa (foarte bogata in substante diuretice).

Florile de Soc au o întrebuinţare răspândită. Multă lume recunoaşte efectul florilor de Soc, ca fiind un remediu demonstrat în timp împotriva febrei – datorită efectului său sudorific stimulează transpiraţia şi scade astfel febra.

Comisia Europeană menţionează efectele florilor de Soc ca diaforetice şi diuretice, datorită conţinutului în flavonoide şi acizilor fenolici – validând astfel utilizările tradiţionale. În studiile „in vitro” s-au evidenţiat şi acţiunea antiinflamatoare şi antivirală.

Florile de Soc conţin cca. 3% flavonoide, compuse în special din glicozide flavonolice: astragalină, hiperozid, izoquercetină şi rutozid, agliconi liberi: quercetină şi kamferol. Mirosul florilor proaspete este datorat aminelor alifatice: atilamina, izobutilamina şi izoamilamina. Mai conţin săruri minerale cca. 8% potasiu, compuşi fenolici: triterpene, alfa- şi beta-amirină, acizi triterpenici: ursolic şi oleanolic, steroli, ulei esenţial, alcane, mucilagii, pectine, zaharuri şi taninuri.

Pentru proprietăţile lor diuretice şi sudorifice, florile de Soc sunt recomandate în tratamentul răcelilor şi gripelor. Prin diureza pe care o produc se recomandă şi în reumatism, boli de rinichi şi de vezică. De asemenea au şi proprietăţi galactogoge (sporesc cantitatea de lapte la mamele care alăptează) şi antinevralgice. Având proprietăţi laxative şi ajutând la eliminarea apei din ţesuturi, inhibând apetitul alimentar (pe termen lung), se foloseşte ca medicament natural în obezitate. Pentru aceleaşi motive se recomandă în constipaţiile de natură nervoasă.

Extern, preparatele pe bază de Soc sunt utilizate în arsuri, erizipel, abcese şi furuncule (având proprietatea de a fluidifica puroiul şi de a calma durerile), contuzii, hemoroizi – sub formă de spălături locale, cataplasme, inhalaţii, gargarisme, tamponări.

Urzica este bogată în clorofilă şi săruri minerale, îndeosebi fier, magneziu, calciu, potasiu şi siliciu; conţine o mare cantitate de vitamina C (de 200 de ori mai mult decât în mere), precum şi alte vitamine importante cum ar fi vitamina K (cu acţiune antihemoragica), PP, complexul B şi provitamina A (beta-caroten).

Preparatele pe bază de Urzică constituie astfel un foarte bun integrator natural în aceste substanţe. Au proprietăţi antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (în curăţarea sângelui de toxine), de activare a circulaţiei sângelui, vasoconstrictoare şi fluidizante al sângelui, antirahitice, antireumatismale, hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, diuretice.

Se recomandă deci ca adjuvanţi în bronşite, avitaminoze, afecţiuni renale, reumatism, gută, diabet, hemoragii. Combinaţia calciu şi siliciu organic existentă în Urzică încetineşte sau chiar reduce rahitismul şi osteoporoza.

Atât în medicina noastră tradiţională, cât şi a altor multor popoare, Coada-calului se utilizează ca adjuvant în multe afecţiuni, pentru acţiunile sale: diuretice, hemostatice, antibacteriene mineralizante, antianemice etc.

Dintre componentele principale identificate menţionăm acidul silicic 5-7% în materia primă uscată, din care 10-20% se află sub formă solubilă, şi o saponină equisetonina (cca 5%). Planta mai conţine galuteolina şi izoquercetina – substanţe de natură flavonoidică, alcaloizii 3-metoxipiridina, nicotina, palustrina, şi palustridina, articulatidina şi izoarticulatidina – substanţe de natură glicozidică considerate ca antivitamin B1, o fitosterină beta – sitosterolul, acid malic şi oxalic. Gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic şi oleic, dimetil sulfone, vitamina c şi urme de ulei volatil. În sporii plantei au fost identificaţi acizi cu lanţ lung alfa, omega-dicarboxilici prezenţi în fracţiunea lipidică.

Conţinând ulei volatil, care-i imprimă o acţiune antimicrobiană, şi săruri de potasiu, Coada-calului se foloseşte ca antiseptic şi diuretic în boli de rinichi şi vezică. Prin diureza pe care o produce, planta acţionează favorabil în edemuri ale picioarelor, boli de inimă, ficat, piele, gută (ajută la evacuarea toxinelor) şi reumatism. Unii cercetători recomandă maceratul de plantă la rece ca având un efect diuretic mai crescut.

Cercetări recente au demonstrat acţiunea coagulantă a plantei şi au justificat utilizarea preparatelor fluide din Coada calului ca hemostatice în metroragii, menoragii, epistaxis sau hemoragii de altă natură şi în tratamentul hemoroizilor. Acţiunea hemostatică este explicată de unii autori prin mărirea numărului de eritrocite, ceea ce este valabil mai ales în tratamentul anemiei secundare post-hemoragice, în timp ce în anemiile primare (cloroză şi anemie hipocromă) nu se constată nici o acţiune. S-au obţinut rezultate bune în anemiile secundare la bolnavii de neoplasm gastric, metroragii, endometrite şi ulcer gastric, în schimb nu s-au obţinut rezultate în anemia alchilică şi în cloroză.

Preparatele din specia Equisetum arvense se utilizează ca remineralizant adjuvant în tuberculoza pulmonară. Saponinele împreună cu celelalte substanţe chimice din plantă uşurează expectoraţia, calmând astfel tusea.

Acidul silicic conţine cantităţi mari de silicon, un element esenţial pentru organismul uman. În special ţesuturile cu creştere rapidă, ca de exemplu membranele mucoase, pielea, părul şi unghiile consumă mult silicon. În plus, siliconul conţinut în acidul silicic grăbeşte procesul de vindecare. Mai mult, siliconul stimulează dezvoltarea ţesutului conjunctiv, ajutând la o creştere sănătoasă a părului şi unghiilor. Pe măsură ce organismul îmbătrâneşte reţine tot mai puţin silicon, ceea ce reduce elasticitatea şi puterea de întindere a ţesuturilor de legătură. Coada calului se recomandă astfel în prevenirea cariilor şi fortifierea unghiilor fragile.

În prezent se întreprind studii cu privire la persoanele care au valoarea colesterolului ridicată şi rolul pe care-l au fitocomplecşii din diferitele specii de Equisetum.

Coada-șoricelului având proprietăţi depurative, mineralizante şi vitaminizante, este o plantă tonic-amară, astringentă şi diaforetică, cu efecte benefice asupra digestiei, precum şi asupra aparatului digestiv şi urinar. Este folosită ca adjuvant în gastrite, colecistite, enterocolite, afecţiuni uro-genitale.

Principalele ingrediente active ale plantei sunt: uleiurile volatile, principiile amare, taninurile, flavonidele, acidul salicilic, sequiterpenele şi potasiul. Uleiurile volatile alină crampele intestinale, liniştesc durerile de stomac şi acţionează împotriva inflamaţiilor. Achileina – substanţă amară de natură glico-alcaloidicǎ – reduce timpul de coagulare a sângelui, măreşte de 4 ori cantitatea de bilă secretată şi reduce tensiunea arterială, probabil datorită conţinutului în colină. Flavonidele au efect antibiotic – este de precizat că extractele eterice au acţiune fitoncidă (antibiotică), în timp ce extractele apoase sunt inactive în acest sens. Acidul salicilic diminuează durerea, iar sequiterpenele şi potasiul reduc extinderea edemelor, având efect diuretic.

Pentru acţiunea sa antihemoragică este util în special în metroragii şi afecţiuni hemoroidale. Se foloseşte şi ca imunostimulent în prevenirea şi tratamentul complementar al gripei, crescând rezistenţa la infecţii bacteriene şi virale.

Folosit extern produsul ajută în cazuri de arsuri minore şi răni deschise şi grăbeşte procesul de vindecare.

Frunzele de Mesteacăn au efect diuretic, cu eliminare de acid uric, diaforetic, hipotermizant, hipocolesterolemiant. Sunt recomandate în curele de detoxifiere, pentru proprietățile diuretice, în tratarea gutei și în afecțiuni reumatismale cornice. Principiile active conținute de frunzele de mesteacăn sunt: saponozide triterpenice pentaciclice, flavone, heterozide fenolice, heterozide ale linalolului, ulei volatile, taninuri, rezine, triterpene, sterol, vitamina C, glucide, săruri minerale.

Sânzienele conţin polifenoli: izoqurcetină, rutozid; asperulozid, acid clorogenic, monotropeozid, palustrozid şi altele.

Acţiunea farmacologică a acestei specii a fost puţin studiată. Se utilizează pe scară redusă ca diuretic, depurativ şi uşor sedativ. Există însă date în literatură care conferă plantelor din genul Galium proprietăţi miraculoase în tratarea unor boli de rinichi (pionefrite), boli de piele de natură canceroasă, cancerul limbii etc.

Produsele pe bază de sânziene ajută la eliminarea germenilor patogeni de la rinichi, ficat, pancreas şi splină, precum şi în cazul unor tulburări ale sistemului limfatic şi junghiuri intercostale. De asemenea se recomandă ca adjuvant în epilepsie, isterie, boli de nervi.

Folosite extern, sânzienele dau rezultate în boli de piele, răni, furuncule şi ajută la întinderea tenului ofilit. Sub formă de gargară se recomandă în: ulceraţii în gură şi pe limbă, afecţiuni ale tiroidei şi laringelui.

Florile de Gălbenele conţin glicozizi flavonici ca: izoquercitina, narcizina, neohesperiozida, rutozidul, terpenoida, alfa- şi beta- smirina, lupeol, longispinogenină, steroli, ulei esenţial, arvozida A, pigmenţi carotinoidici, calendulină şi polizaharide.

Comisia Europeană a raportat acţiunea antiinflamatoare şi vindecarea rapidă a rănilor prin aplicaţii locale. Cercetările „in vitro” au demonstrat şi acţiunea antibacteriană.

Cercetările din ţara noastră au demonstrat acţiunea antitrichomonazică a extractelor liofilizate din florile de gălbenele.

Având proprietăţi cicatrizante şi calmante, gălbenelele se recomandă în gastrită hiperacidă, ulcer gastric şi duodenal, calmarea durerilor menstruale, mai ales la persoanele anemice, şi reglarea ciclului menstrual.

Extern ele se pot folosi, sub formă de comprese, în răni care se vindecă greu, ca ulceraţii, plăgi cu puroi, arsuri, degerături, acnee, eczeme, deoarece principiile active din gălbenele au însuşirea de a stimula circulaţia sângelui la nivelul ţesuturilor, grăbind astfel cicatrizarea rănilor; în varice, inflamaţii oculare, panariţiu. Sub formă de gargară şi spălături se recomandă în gingivite, stomatite, activarea circulaţiei periferice la tenurile uscate.

În literatura de specialitate se semnalează că Leurda conţine ulei volatil ce conţine sulf sub formă de sulfură de vinilin, polisulfură de vinilin; flavonide; vitamina C. Frunzele conţin acid folic (acidul folic are efecte homeopatice şi stimulează creşterea celulelor roşii) şi un grup de vitamine B.

În medicina noastră populară frunzele de Leurdă sunt considerate a avea proprietăţi depurative, antiscorbutice, diuretice şi de activare a peristaltismului intestinal. În alte ţări este considerat un bun remediu depurativ, în prevenirea arterosclerozei, în eliminarea viermilor intestinali, în insomnie şi tulburări cardiace.

Leurda se recomandă în cura de primăvară, ajutând la eliminarea substanţelor toxice din organism şi la ameliorarea multor altor afecţiuni şi chiar indispoziţii. Vitamina C, conţinută de frunzele de Leurdă, ajută în general la întărirea imunităţii organismului. Unele stări de nervozitate sunt cauzate de lipsa anumitor vitamine, astfel că preparatul pe bază de Leurdă poate constitui un valoros supliment nutritiv, datorită substanţelor active pe care le conţine.

Merişorul sau, altfel spus, arbustul pitic Vaccinium vitis-idaea L., asemănător cu Afinul, creşte în zone montane, la altitudini de peste 1300 m. Are frunze permanent verzi şi acoperă solul ca un covor. Florile sunt campanulate, albe sau roşietice. Datorită fructelor sale roşii, în popor i se mai spune coacăz de munte.

În medicina noastră tradiţională Merişorul are o veche utilizare în tratamentul gutei, reumatismului, în cistite, pielite, litiaze renale, afecţiuni ale căilor urinare purulente, hematurie şi diaree şi în hipertrofie de prostată. Pentru mărirea alcalinităţii urinei, mai ales în gută, se recomandă adăugarea unui vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu în infuzii şi decocturi.

Nevoit să facă faţă unor aspre condiţii climatice – rezistă la geruri de 40 de grade, la vânturile cele mai puternice, creşte pe soluri acide – Merisorul şi-a dezvoltat un sistem de apărare extrem de puternic, menit să facă faţă cu succes aproape oricărei boli produse de bacterii, viruşi sau fungi. Frunzele de Merişor conţin 3,5 – 8% arbutozid, glicozid de natură hidrochinonică, hidrochinonă liberă, metilarbutozid, flavonoizi, taninuri, ericolină, acid chinic, derivaţi triterpenici (acid ursolic şi oleanic), săruri de magneziu şi alte săruri ale acizilor organici, vitamina C. Cercetări mai vechi efectuate în ţara noastră au identificat în Merişor derivaţi flavonici, leucoantociani şi glicozizi flavonici: leucocianidina şi flavonoli glicozidici; leucocianidină, quercetol, cianidină, precum şi derivaţi fenilpropanolici etc.

Datorită conţinutului de biohidrochinonă au o remarcabilă acţiune antimicrobiană. Acest compus prin hidroliza arbutinei şi metilarbutinei, a glucuronidei şi a sulfatului acesteia, prin intermediul ficatului eliberează noi substanţe antibacteriene. Un studiu recent cu privire la metabolismul arbutinei în organismul uman a demonstrat că produşii conţinând arbutină, administraţi pe cale orală, se regăsesc astfel în urină: 70% ca hidrochinone-glicuronide şi sub formă de sulfaţi, care se elimină încet, ceea ce justifică acţiunea bactericidă a produselor standardizate pe bază de frunze de Merişor. Hidrochinona are o gamă largă de acţiune antibacteriană în tratamentul tractului urogenital împotriva Escherichia coli, Stapylococcus aureus, streptococilor, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas aeruginosa etc.

S-a mai demonstrat că preparatele din Merişor au acţiune antiinflamatorie în confruntarea cu diferite substanţe iritante: desametazone, prednizone, indometacină etc. administrate parenteral. Acţiunea antiinflamatorie se manifestă şi la nivelul mucoaselor vezicale şi urinare.

Recent cercetătorii japonezi au descoperit că preparatele din Merişor acţionează şi asupra antitirozinazei, inhibând sinteza melaninei, prin intermediul hidrochinonei.

Cercetările efectuate în ţara noastră au demonstrat că înlocuirea frunzelor de Arctostapylos ura-ursi (Strugurii ursului) – specie similară Merişorului, dar ocrotită în România – cu Merişorul prezintă avantajul că specia noastră comună din Munţii Carpaţi conţine mult mai puţin tanin, astfel că dozele terapeutice pot fi mărite.

Utilizarea Păpădiei are o veche şi lungă tradiţie, fiind folosită în numeroase sisteme de medicină tradiţională. În medicina tradiţională românească are multiple recomandări: tonic amar şi general, diuretic depurativ (cu eliminare masivă de colesterol), eupeptic,  hipocolesterolemiant, decongestiv, normalizează circulaţia sangvină, tonifiant al pielii etc. Se utilizează ca adjuvant în boli ce implică un dezechilibru glandular: obezitate, afecţiuni hepato-biliare (măreşte secreţia biliară, combate constipaţia survenită în urma unor disfuncţii hepatice). Prin diureza pe care o produce ajută la eliminarea toxinelor din organism şi, indirect, în eczeme şi alte boli de piele, în gută, reumatism şi ateroscleroză. Frunzele proaspete de primăvară, remineralizante şi detoxifiante, se folosesc în salate sau preparate culinare. În uz extern se recomandă în celulită, varice, ten iritat, înroşit, cu pete, pistrui.

O mare parte din utilizările empirice ale preparatelor pe bază de Păpădie au fost confirmate pe baza cercetărilor ştiinţifice.

Frunzele şi rădăcinile de Păpădie conţin lactene triterpenice (endesmanolide şi germacranotide); triterpene (beta-amarină, taraxol şi taraxerol); hidraţi de carbon (inulină 2% primăvara şi 40% toamna); carotenoide în special luteină; acid gras miristic; flavonoide (apigenină şi luteolină); acizi fenolici, cafeic şi clorogenic, fitosteroli: sitosterol, stigmasterol şi taraxasterol; zaharuri între care fructoză cca. 18% primăvara; vitamina A până la 14 000 U.I. la 100g plantă; colină, mucilagii, pectine şi săruri minerale, în special potasiu (1,8 - 4,5%), azot, calciu, fosfaţi şi vitaminele B, C şi D – vitamina C este în cantităţi mari primăvara, înainte de formarea tulpinii florifere.

Comisia Europeană a aprobat utilizarea în uzul intern a preparatelor pe bază de frunze şi rădăcini de Păpădie, în tulburările fluxului biliar, în stimularea diurezei, în anorexie şi dispepsie. Majoritatea forurilor ştiinţifice de fitoterapie recomandă extractele pe bază de Păpădie în restabilirea funcţiilor hepato-biliare, în dispepsii, în afecţiuni gastro-intestinale, în balonări, flatulenţă şi stimularea diurezei.

Ţintaura este socotită unul din cei mai puternici „detergenţi” naturali pentru otrăvurile din organism, adică una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante. Are un gust amar accentuat, de aceea se mai numeşte şi Fierea pământului. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei.

Substanţele amare din Ţintaură sunt reprezentate de secoiridoid glucozide în special swerţiamarina, genţiopicrină şi swerozide, esteri ai acestei substanţe, centapicrina, centaurozide, secologanină, gentianină, xantone metoxilate, eustomina etc. Aceste substanţe amare, prin act reflex, stimulează secreţia sucului gastric şi a bilei şi, ca urmare, sporesc pofta de mâncare şi favorizează digestia.

Alte constituente chimice ale plantei sunt: acizi fenolici ca p-cumarina, acid ferulic, protocatechnic, beta-sitosterol, stigmasterol, triterpenoide, substanţe minerale.

În continuare vom enumera cele mai importante afecţiunile în care sunt recomandate diferite preparate pe bază de Ţintaura:

Febra: mecanismul prin care reduce temperatura corpului este încă o enigmă. Se ştie că anumite substanţe pe care le conţine au efect sudorific, activând astfel un mecanism natural de reglare a temperaturii organismului, însă acest efect nu explică până la capăt puternica acţiune febrifugă a plantei. Contra acceselor de febră, indiferent de cauza lor, adulţilor li se administrează câte o linguriţă de extract hidroalcoolic de Ţintaură, de 4-6 ori pe zi. Copiilor li se administreaza siropul de Ţintaură, 4-6 lingurite pe zi, dar nu mai mult de trei zile la rând.

Intoxicaţii alcoolice, intoxicaţii cu substanţe chimice:organismul poate fi intoxicat din cauza alimentelor greu digerabile ori a fumatului, a consumului exagerat de alcool sau a ingerării voluntare sau involuntare de substanţe chimice. În aceste cazuri, preparatele din Ţintaură ajută organismul să elimine toxinele care-l sufocă, prin scaun, urină şi transpiraţie. Cel mai important efect în aceste cazuri este cel drenor şi protector hepatic, ţintaura ajutând ficatul – cel mai solicitat organ în cazul intoxicaţiilor – să îşi exercite funcţia de „filtru al otrăvurilor” care intră în organism, stimulând ulterior procesul de regenerare a celulelor hepatice.

De asemenea este foarte eficientă în hepatită virală de tip A, B, C, în special în fazele incipiente ale bolii, inhibând – se pare – proliferarea virusurilor şi încetinind foarte mult ritmul de evoluţie. Este de menţionat faptul că în hepatite consumul de alcool este interzis, deci Ţintaura nu trebuie consumată sub formă de tinctură, ci de pulbere: se iau patru linguriţe de pulbere de Ţintaură pe zi, în cure de o lună de zile, cu 7-10 zile de pauză. În cazurile avansate de hepatită, când apar deja modificări structurale la nivelul ficatului, Ţintaura se administreaza combinată în proporţii egale cu iarba de Anghinare (Cynara scolymus).

Diskinezie biliară: se recomandă cure de trei săptămâni, timp în care se administrează, înainte de fiecare masă cu un sfert de oră, câte o linguriţă de extract hidroalcoolic de Ţintaură, diluat cu puţină apă. Are un puternic efect stimulent asupra musculaturii netede de la nivelul veziculei biliare, favorizând vărsarea bilei în colecist. Este foarte eficientă şi în prevenirea colecistitei şi mai ales a litiazei biliare.

Constipaţie atonă: se iau după fiecare masă 30 de picături de extract hidroalcoolic de Ţintaură diluate în 3-4 linguri de vin, având un intens efect de stimulare a peristaltismului întregului tub digestiv, inclusiv a colonului, ajutând astfel la eliminarea materiilor reziduale prin scaun.

Adjuvant contra giardiei: se administrează o linguriţă de extract hidroalcoolic de Ţintaură, după care se ia la un sfert de oră medicamentul sau remediul natural prescris de medic contra acestei afecţiuni. Ţintaura stimulează puternic peristaltismul întregului tub digestiv, ajutând substanţele active cu efect giardinocid să acţioneze mult mai eficient. S-a constatat că efectuarea tratamentului cu Ţintaură, în paralel cu cel clasic, creşte foarte mult procentajul de reuşită al acestuia din urmă în combaterea paraziţilor tubului digestiv.

Convalescenţă, anorexie: înainte de fiecare masă, se beau 30 picături de extract hidroalcoolic de Ţintaură, diluate în câteva linguri de vin. Acest remediu, pe de o parte, stimulează capacitatea de digestie şi normalizează apetitul, iar pe de altă parte, îmbunătăţeşte simţitor capacitatea de asimilare, în special a mineralelor constitutive şi a oligoelementelor.

Balonare, dispepsie: cu cinci minute înainte de a mânca, se ia pe stomacul gol o linguriţă de extract hidroalcoolic de Ţintaură. Este un tratament simplu, însă foarte eficient, deoarece stimulează secreţia de sucuri digestive, secreţia de bilă, normalizează şi uşurează digestia. Este foarte util acest remediu şi pentru cei care fac frecvent indigestii.

Obezitate: se ia o linguriţă de pulbere de Ţintaură cu jumătate de oră (nu mai puţin) înaintea fiecarei mese, oricât de neînsemnată cantitativ ar fi respectiva masă. Pe cât posibil, planta se ţine în gură câteva minute, după care se înghite cu apă. Tratamentul durează minimum trei luni şi are efecte foarte puternice, mai ales atunci când este asociat şi cu un regim alimentar adecvat. Dacă în cantităţi mici plantele amare stimulează apetitul şi asimilarea, în doze mari, repetate şi luate pe o periodă îndelungată de timp, aceste plante au efectul invers, stimulând procesele de dezasimilare şi diminuând pofta de mâncare. Mai mult, Ţintaura este foarte utilă în procesul reducerii greutăţii corporale, deoarece favorizează procesele de eliminare (prin transpiraţie, scaun, urină), scoate apa din ţesuturi, măreşte tonusul fizic şi psihic, favorizând o viaţă activă.

Adjuvant în leucemie: se ţin cure cu sirop de Ţintaură timp de două luni, cu două săptămâni de pauză între ele. Se iau patru-şase linguriţe pe zi, între mese. O eficienţă şi mai mare o are tratamentul cu pulbere de plantă, din care se ia câte o jumătate de linguriţă de trei-patru ori zilnic, pe aceeaşi perioadă de timp. Mecanismul de acţiune al Ţintaurei în această afecţiune este deocamdată prea puţin elucidat, însă este cert că administrarea ei pe o perioadă suficient de lungă ajută la normalizarea proceselor de producţie a elementelor figurate ale sângelui.

Ca mod de administrare se recomandă preparatele lichide din plantă, cu o jumătate de oră înainte de masă, iar în dispepsii după masă.

Cum se utilizează produsul?

Intern

Adulți: câte 1 linguriță diluată în 50 ml de apă sau ceai, de 3-4 ori pe zi, în cure de 6 săptămâni.

Copii între 1 și 3 ani: un sfert de linguriță diluată în 50 ml de apă sau ceai, de 2 ori pe zi.

Copii peste 3 ani: ½ linguriță diluată în 50 ml de apă sau ceai, de 2 ori pe zi.

Contraindicat persoanelor cărora le este interzis/limitat consumul de alcool, sau care prezintă alergie/hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului.

Mod de prezentare: recipient de sticlă verde, a 100ml.

vezi toate plantele

Breviar plante