Uleiurile medicinale aromatice sunt considerate a fi primele medicamente ale omenirii. Dacă cercetăm prescrierile lui Hipocrate, celebrul medic grec ale cărui lucrări au fost publicate cu 400 de ani înainte de Nașterea lui Hristos, observăm menționarea lor ca remedii foarte valoroase. Uleiurile vegetale în care punem la macerat plante medicinale aromatice timp de câteva săptămâni devin tămăduitoare, fiindcă toate principiile active ale plantelor „se transferă” uleiului, sporindu-i valențele terapeutice.  

În acest articol vom vorbi despre cele patru tipuri de Uleiuri bio aromatice preparate în Laboratoarele Mănăstirii Nera, despre minunatele beneficii ale uleiului de măsline extravirgin (bază a Uleiurilor Nera Plant) pentru sănătate, dar și pentru îngrijirea corporală. Știați că uleiul de măsline extravirgin stimulează metabolismul, previne tulburările cognitive și diabetul de tip II, întărește sistemul imunitar și previne cancerul, ajutând chiar și pe cei care doresc să se lase de fumat?

De ce grăsimile vegetale sunt indispensabile unei alimentații sănătoase?

Uleiul se compune din grăsimi care sunt principalul nostru furnizor de energie. În percepția comună, acestea sunt, în mare măsură, „denigrate”, pentru că îngraşă şi provoacă afecţiuni cardiovasculare, precum şi multe alte boli. E util, prin urmare, să facem distincție între cele câteva tipuri de grăsimi. Există grăsimi vegetale, indispensabile pentru alimentaţia de zi cu zi. Ele conțin acizi graşi nesaturaţi, vitamine și hormoni vegetali cu efect antiinflamator, hipotensor și protector al vaselor sanguine. Uleiurile vegetale nu conțin nicio sutime de miligram de colesterol. Apoi, există grăsimi animale, care conţin acizi graşi saturaţi și care trebuie consumate cu multă moderație, mai ales de către persoanele cu probleme de sănătate. Cât priveşte grăsimile trans/hidrogrenate, e bine să le evităm, căci cresc nivelul colesterolului „rău” și riscul de boli cardiovasculare, blocând circulația sângelui în artere și contribuind la depunerea kilogramelor în plus.

Uleiul de măsline extravirgin, recomandat și bebelușilor la începutul diversificării alimentației

Pentru o bună funcționare, organismul nostru are nevoie în mod vital de grăsimi sănătoase, nesaturate, de acizi grași esențiali (Omega-3, Omega-6 și Omega-9), utili în prevenția a numeroase boli. Acizii grași mononesaturați Omega-9 sunt cele mai abundente grăsimi din celulele corpului uman și pot fi produși de organismul fiecăruia dintre noi din grăsimile nesaturate din alimentație.

Uleiul de măsline extravirgin conține toate cele trei categorii de acizi grași amintiți mai sus, dar și vitaminele A, B1, B2, C, D, E și K. Știați că acizii graşi nesaturaţi şi monosaturaţi, care reprezintă circa 75% din compoziţia uleiului de măsline extravirgin, sunt similari cu cei prezenţi în laptele matern? Acest lucru explică de ce uleiul de măsline este atât de bine tolerat de organism, fiind recomandat chiar și bebelușilor, de la începutul diversificării alimentației, adăugat în piureul de legume sau în supe.

Remediu pentru normalizarea tensiunii arteriale

Unele studii arată că uleiul de măsline extravirgin este benefic persoanelor care suferă de hipertensiune arterială, precizând că 10-20 de măsline/zi sau 2-4 linguri de ulei de măsline/zi ar fi la fel de eficiente ca și pastilele pentru normalizarea tensiunii. În plus, acest tip de ulei este foarte bine tolerat de stomac, ajută la combaterea ulcerului și a gastritei, reduce riscul bolilor cardiace şi canceroase, mărește rezistenţa vaselor sanguine, inclusiv a pereţilor arteriali, întărește sistemul imunitar al organismului şi previne îmbătrânirea celulelor.

Și uleiul de floarea-soarelui presat la rece este foarte bogat în Omega-6, un acid gras esențial pe care organismul nu-l poate fabrica singur și care ne reglează metabolismul. El acționează ca o cremă hidratantă (intern) asupra mucoaselor. Este aproape la fel de bogat în vitamina E ca și uleiul de măsline și previne, de asemenea, excesul de colesterol.

Salvia, busuiocul, cimbrișorul, oregano și sunătoarea – plantele care sporesc valențele terapeutice ale uleiului vegetal

Cele patru Uleiuri bio Nera Plant aromatice sunt obținute prin macerarea în ulei de măsline extravirgin sau în ulei de floarea-soarelui presat la rece a plantelor aromatice și medicinale proaspete. Ele se pot utiliza fie terapeutic, ca adjuvante într-o serie de afecțiuni interne și externe, fie în alimentaţia zilnică, reprezentând un aport sănătos şi echilibrat de grăsimi bune, vitale organismului pentru o bună funcționare. Au un gust plăcut și o aromă specifică, naturală.

Uleiul bio Nera Plant cu busuioc – tonic pentru activitatea cerebrară

Uleiul bio Nera Plant de măsline cu busuioc stimulează digestia, ajută la eliminarea gazelor intestinale și susţine drenarea normală a lichidelor corporale. El este recomandat pentru colită de fermentație, colici abdominale, balonare, fiind un bun cicatrizant.

Busuiocul are proprietăţi antimicrobiene și un efect revigorant deosebit asupra organismului. El energizează şi vitaminizează, fiind un tonic extraordinar în timpul virozelor şi în perioadele intersezoniere, întărind imunitatea şi tratând stările febrile. Terapia cu busuioc este foarte eficientă în afecţiuni pe fond nervos, altfel greu de vindecat (migrene şi anxietate). Contribuie, de asemenea, la circulația normală a sângelui, care este asociată cu performanța și reactivitatea creierului.

Uleiul bio Nera Plant cu cimbrişor şi oregano – remediu pentru enterocolită și  helmintiază 

Uleiul bio Nera Plant de măsline cu cimbrişor şi oregano calmează durerile abdominale și menţine motilitatea gastro-intestinală normală. Susţine fluidificarea şi eliminarea secreţiilor bronşice și protejează organismul împotriva stresului oxidativ. Și-a dovedit eficiența și în caz de balonare, enterocolită, helmintiază (infestare cu paraziți intestinali), anorexie, anemie și astenie.

Datorită uleiului esențial pe care îl conţine, cimbrișorul calmează spasmele căilor respiratorii, tratând astfel tusea convulsivă, cea spastică, tusea astmaticilor, bronşita şi răguşeala. Ameliorează starea bolnavului în meteorism, anemia, enterocolita, astenia și stimulează pofta de mâncare. Datorită uleiului esențial bogat în timol, poate ajuta și la eliminarea viermilor intestinali. Extern, cimbrişorul calmează durerile provocate de reumatism, gută, migrene şi stimulează circulaţia periferică, prin masaj. Datorită proprietăţilor sale antiseptice, poate fi folosit în plăgi purulente şi alte infecţii ale pielii.

Oregano (șovârvul) fluidifică secreţiile bronhice, ajutând la expectoraţie. Este recomandat în traheită, bronşită, astm bronşic, dar și în gastrita hipoacidă. Extern, are proprietăți antiseptice, fiind util în diferite boli de piele.

Uleiul bio Nera Plant cu salvie ameliorează manifestările neplăcute ale menopauzei.

Uleiul bio Nera Plant de măsline cu salvie este antiseptic, cicatrizant și uşor hipoglicemiant, dar și un bun tonic fizic şi mental. De aceea, îl recomandăm în caz de oboseală fizică şi mentală, nervozitate și manifestări neplăcute ale menopauzei. Produsul și-a dovedit eficiența și în cazul afecţiunilor cronice ale căilor biliare (stimulează secreţia bilei de către celulele hepatice), în afecțiunile digestive, diabet, afte, abcese dentare și gingivită.

Acidul rosmarinic conținut de salvie are efect antiinflamator, iar uleiul esenţial al acesteia acţionează ca antiperspirant, influenţând centrul de comandă din creier responsabil de reglarea temperaturii corpului.

Uleiul bio Nera Plant cu sunătoare – antidepresiv natural

Uleiul bio Nera Plant de floarea-soarelui cu sunătoare este recomandat pentru  afecțiunile sistemului hepatobiliar, gastrită hiperacidă, ulcer gastric și dismenoree (tulburare a fluxului menstrual, însoțită de dureri). Ameliorează stările de depresie și este relaxant. Stimulează digestia şi apetitul.

Produsul se recomandă şi extern, datorită efectelor cicatrizante şi dezinfectante – pentru plăgi greu vindecabile sau purulente și arsuri. Grăbeşte vindecarea şi calmează durerile reumatice sau cele provocate de luxaţii, entorse, hematoame şi herpes zoster.

Sunătoarea conferă uleiului de floarea-soarelui o culoare roşie intensă, precum şi proprietatea de a diminua procesele inflamatorii hepatice cronice şi tulburările motilităţii căilor biliare. Flavonoidele din compoziția sa cresc nivelul de serotonină. De aceea, numeroase studii au confirmat acţiunea antidepresivă a complexului de sunătoare și proprietatea sa de preveni și ameliora anxietatea și depresia.

Cum se utilizează uleiurile Nera Plant?

În regim obişnuit de viaţă, pentru un plus de savoare și vitamine: în salate, mâncăruri, la prepararea produselor de panificaţie.

Pentru persoane cu probleme de sănătate, intern: Adulți: câte 1 linguriţă de 2-3 ori/zi, înaintea meselor principale, în care este recomandat să adăugați 1-2 picături de lămâie.

Copii: ½ linguriță de 2 ori pe zi.

Opt beneficii mai puțin cunoscute ale uleiului de măsline extravirgin

1. Stimulează metabolismul (pentru persoanele predispuse creşterii în greutate) și menține greutatea corporală în limite normale. Uleiul de măsline extravirgin conține grăsimi benefice care reduc pofta de mâncare și aduc mai repede senzația de sațietate. El stimulează metabolismul, iar arderea caloriilor se realizează într-un ritm mai rapid. Poate fi folosit cu moderație ca dressing pentru salate și legume fierte, ca ingredient în prepararea anumitor sosuri și chiar ca înlocuitor pentru unt. Se pot adăuga și câteva picături de suc proaspăt de lămâie.

2. Previne tulburările cognitive. Grăsimile mononesaturate din compoziția sa pot întârzia sau preveni debutul declinului cognitiv, asociat cu afecțiuni degenerative ca boala Alzheimer.

3. Previne diabetul de tip II. Inclus în dieta zilnică, uleiul de măsline extravirgin echilibrează nivelul de insulină din organism și reduce riscul hiperglicemiei. Previne diabetul zaharat, fiind benefic și pentru diabetici. Acest tip de ulei conține o cantitate însemnată de vanadiu, un mineral mai puțin cunoscut, care contribuie la stabilizarea glicemiei. Diabeticii au, cel mai adesea, un nivel ridicat de trigliceride, fapt ce îi expune riscului de a dezvolta o boală cardiovasculară. Consumul de ulei de măsline reduce, în timp, numărul de trigliceride.

4. Întărește sistemul imunitar și previne cancerul. În compoziția uleiului de măsline extravirgin se găsesc antioxidanți puternici, cu abilitatea de a întări sistemul imunitar:

Luteina și carotenoidul: distrug radicalii liberi; protejează celulele pielii de îmbătrânirea prematură; consolidează retina și îmbunătățesc acuitatea vizuală.

Polifenolii (flavonoidele): previn oxidarea lipoproteinelor și împiedică astfel formarea depozitelor de colesterol în vasele sangvine; previn apariția bolilor cardiovasculare; inhibă dezvoltarea celulelor canceroase.

Beta-carotenul (vitamina A): previne diverse tipuri de cancer – intestinal, esofagian, stomacal, de prostată etc. În plus, regenerează țesturile globului ocular, hrănește și întinerește pielea, întărește dantura și oasele.

5. Ameliorează durerile musculare și articulare. Datorită conținutului bogat de oleocantal, uleiul de măsline extravirgin acționează ca un agent antiinflamator natural, având abilitatea de a reduce diverse tipuri de durere. Studiile științifice au demonstrat că acest ulei poate reduce inflamațiile asociate anumitor afecțiuni cronice, dacă este consumat regulat.

Atunci când este folosit ca bază pentru masaj, uleiul de măsline extravirgin serveşte ca „mijloc de transport” pentru principiile active ale plantelor medicinale, care intră în piele şi acţionează asupra zonei dureroase. Masajul ușor cu ulei cu cimbrișor este recomandat în cazul durerilor reumatice și osteoporoză.

6. Ajută celor care doresc să renunțe la fumat. Administrat câte o linguriță în fiecare dimineață, uleiul extravirgin de măsline are darul de a „șterge” din efectele nicotinei asupra organismului fumătorilor. El poate, în același mod, să reducă anxietatea provocată de sevraj.

            Sfaturi utile pentru utilizarea uleiului în alimentație:

  • Dacă aveți valori ridicate ale colesterolului, alegeți uleiuri presate la rece sau extravirgine. Evitați uleiurile rafinate și alimentele prăjite în baie de ulei.
  • Uleiul utilizat la prăjire poate fi folosit de maxim 2 ori, însă doar dacă acesta nu și-a schimbat culoarea.
  • Dacă uleiul emană fum în timpul preparării sau are miros de rânced, e bine să nu-l consumăm.
  • Să verificăm întotdeauna pe etichetă proveniența uleiului și modul de obținere.
  • Să folosim la gătit uleiul în strat subțire.
  • Pentru asezonarea salatelor, sucul de lămâie sau de portocale, oțetul de mere sau oțetul balsamic sunt ingrediente complementare bine-venite, care determină şi ajustarea cantităţii de ulei folosită.

Utilizări externe ale uleiului de măsline extravirgin aromat pentru îngrijirea corporală

Uleiul de măsline extravirgin are numeroase beneficii și utilizări cosmetice și de îngrijire corporală. Foarte bogat în vitamine, minerale și acizi grași naturali, el este minunat pentru pielea sensibilă, pe care o hrănește, o întinerește și o protejează. Hidratant natural excepţional, acest tip de ulei are abilitatea de a conserva elasticitatea pielii, regenerând-o în profunzime.

Uleiul de măsline extravirgin aromat poate fi adăugat în cada pentru baie (5 linguri) sau folosit după baie, ca loțiune de corp. De asemenea, poate fi utilizat ca o cremă pentru ochi (cel cu sunătoare): hrănește pielea din jurul ochilor și înmoaie liniile fine dacă tamponăm ușor pielea din jurul ochilor înainte de culcare sau dimineața.

Pentru măștile de față preparate în casă, uleiul de măsline extravirgin aromat este un ajutor neprețuit. Iată o mască simplă pentru tenul normal sau uscat, care hidratează, netezește și dă strălucire tenului: Se amestecă un gălbenuș de ou, o lingură de ulei și o linguriță de zeamă de lămâie. Acest amestec se aplică pe fața curată și se lasă să acționeze timp de 5-10 minute. Se clătește mai întâi cu apă caldă, apoi cu apă rece (apa rece ajută la închidea porilor).

Pentru curățarea tenului normal, recomandăm a se amesteca o lingură de argilă albă cu o lingură de ulei de măsline extravirgin. Procedeul de aplicare este identic cu cel de mai sus.

Și părul se va bucura de beneficiile uleiului de măsline, dacă îl alegem ca ingredient pentru măști. Pentru un păr mai moale și mai strălucitor se amestecă un gălbenuș de ou cu două linguri de ulei de măsline extravirgin și o linguriță de suc de lămâie. Se lasă să acționeze aproximativ 15 minute, apoi se șamponează și se clătește. Pentru un păr mătăsos și strălucitor se aplică ulei de măsline  extravirgin încălzit ușor, apoi se acoperă părul cu un prosop. Se lasă să acționeze timp de aproximativ o oră, apoi se șamponează de două ori și se clătește. E bine de știut că uleiul de măsline „îmblânzește” părul creț atunci când avem dificultăți în a-l îndrepta și aranja.

Uleiul de măsline extravirgin este excelent și pentru întărirea unghiilor. Timp de 10 minute, de două ori pe săptămână, e recomandat să ne ținem degetele într-o baie de ulei ușor încălzit. De asemenea, uleiul de măsline extravirgin aromat ameliorează erupțiile cutanate care pot apărea la bebeluşi, provocate de scutece. 

*****

În Laboratoarele Nera Plant, maicile folosesc uleiul de măsline extravirgin și uleiul de floarea-soarelui presat la rece ca bază pentru cremele, săpunurile lichide și săpunurile solide pe care le manufacturează.

******

Scurtă incursiune istorică și biblică despre uleiuri

Uleiurile medicinale aromatice sunt considerate a fi primele medicamente ale omenirii. Dacă cercetăm prescrierile lui Hipocrate, celebrul medic grec ale cărui lucrări au fost publicate cu 400 de ani înainte de Nașterea lui Hristos, observăm menționarea lor ca remedii foarte valoroase. De asemenea, multe din prescripțiile medicale notate în literatura veche egipteană au în componența lor uleiul de măsline. Și astăzi, o parte a tratamentelor și medicamentelor au ca bază diverse tipuri de uleiuri vegetale.

Ne amintim cu toții de pilda bunului samarinean. Acesta dă primul ajutor celui căzut între tâlhari folosind un amestec de ulei și vin. Uleiul îi calmează suferindului durerea rănilor, în timp ce vinul, cu proprietăți antiseptice, dezinfectează zonele afectate. Un alt moment biblic Îl înfățișează pe Hristos, Care își trimite ucenicii să-i ungă pe cei bolnavi cu ulei, iar celor bolnavi li se recomandă „să cheme preoții Bisericii ca să se roage pentru ei, ungându-i cu untdelemn întru numele Domnului”.

Uleiul de măsline era considerat a fi o adevărată binecuvântare de la Dumnezeu. De aceea, era întrebuințat foarte des în activitățile religioase cu un puternic rol simbolic, cum erau ungerea, miruirea, îmbălsămarea. În Vechiul Testament, lucrurile închinate lui Dumnezeu erau unse de către patriarhi cu ulei. Cei aleși de Dumnezeu – preoții și regii – erau, de asemenea, unși cu ulei. Când Dumnezeu alege pe cineva – spune că „și-a uns o persoană”. Însuși Iisus, Fiul Său, este Unsul lui Dumnezeu, Hristos sau Mesia.

Uleiul, care era cu sau din plante aromatice, era folosit în special pentru a unge capul și membrele. În țările arabe din Orient, unde oamenii călătoresc mult prin zone călduroase și deșertice și confortul igienei nu este la îndemână, uleiul are și astăzi un uz similar. Se pare că uleiul era utilizat și pentru a proteja corpul de temperaturile foarte scăzute, oferind un strat protector pentru zonele sensibile ale pielii.

Așadar, dintotdeauna, uleiul a fost mult mai mult decât un simplu aliment și medicament. A fost folosit şi pentru iluminat, nu numai în case, ci și în locaşurile sfinte, unde nu exista altă sursă de lumină decât cea emanată de sfeșnicele cu ulei. Lipsa uleiului reprezenta, practic, absența luminii. Într-o perioadă a istoriei a fost folosit și ca instrument de plată, fiind numit „aurul lichid”.